Șeful Poliției Ploiești și alți doi polițiști, audiați în dosarul „Papici”

Publicat: 02/03/2016, 13:47

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că Manea, Zecheru și Ciorobea sunt audiați în calitate de martori, cercetările făcându-se în rem.

Audierile au loc în contextul în care ICCJ a confirmat redeschiderea urmăririi penale într-un dosar care vizează 13 persoane cu funcții importante din județul Prahova, iar dosarul ar fi fost clasat, în 2014, de fostul procuror DNA, Lucian Papici.

În 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a început cercetările într-un dosar evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 34 milioane de euro, în care erau vizați persoane cu funcții importante din Prahova. Surse judicare declarau că, în urma cercetărilor efectuate în cauză, ar fi reieșit faptul că persoane cu funcții importante din Poliția Prahova și structurile Parchetului ar fi dat informații din dosarele celor anchetați cu scopul de a tergiversa sau împiedica ancheta.

Lucian Papici, atunci procuror DNA, care a anchetat presupusele fapte, a dispus clasarea dosarului, pe motiv că acestea nu se confirmă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Concediul pentru creșterea copilului. Schimbări la întoarcerea în câmpul muncii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Rafael Nadal nu este „100% sigur” dacă se va mai întoarce la Openul Italiei
×